Treapta altuia....

Sa gandesti ceva si sa scrii ceea ce gandesti e foarte greu...am avut atat de multe tentative de a scrie....dar nu, nu sunt atat de deschisa scrisului.Insa, in momente in care nu ai cu cine sa vorbesti sau cui sa ii incredintezi gandurile tale...te decizi sa scrii.Astazi am scriu despre perversitatea care ma inconjoara si nu am ce face...ma supara dar trebuie sa traiesc cu ea.
De la ultima mea postare, am reusit sa obtin o promisiune de imprumut pt apartament "la cheie", am ramas in fruntea cabinetului de contabilitate, am oameni in subordine, impart acelasi spatiu onchiriat cu o clienta care este sefa viitorului sot, desi a fost colegul meu iar peste noapte m-am trezit ca nu mai este si nu numai eu, am ajuns sa locuiesc intr-o camaruta din spate al "acelui spatiu inchiriat"(care anterior a fost un bar si si-a patrat aspectul , desi acum sunt birouri)....multe, poate prea multe....iar dintr-o mana de oameni, s-au cernut rand pe rand, au ramas 2 oameni langa mine si care fac la fel de multe sacrificii pentru mine desi nu este "lupta lor".
Am stat o perioada de timp cu "viitoarea familie prin alinata"- Fam. Flinstone., cum ii numesc eu....ciudat, aia macar aveau un caine, astia si-au cumparat un al 2-lea[ca pe 1 l-am adoptat eu] iar dupa 3 zile l-au vandut:)).Aiurea, aiurea, aiurea....am urat fiecare clipa in care a trebuit sa ajung acasa si sa ma confrunt cu tot felul de idiotenii(eu detin fiecare lucru din casa aia, dar nu am nimic cand vreau sa folosesc, platesc chirie dar nu am dreptul la "anumite vizite" pt ca displac Flinstonilor, eu trec pe lista ce am cumparat altii rup ca si cum nu le-ar pasa, iar cea mai cea...nici nu o pot uita...."mironosita de mine care nu face nimic in casa aia, nici macar sa fac curatenie dupa mine"[du-te in pizda matii de nespalata care imi iei farfuriile de le tii la tine in camera pana fac mucegai, imi cureti oalele in care gatesti dupa ce se imputesc de nici nu pot sa mai gatesc in ele chiar si dupa o saptamana, nici nu dai cu aspiratorul in camera si cand intri in ea zici ca miroase a procusori de guineea, am batut la usa camerei tale de atatea ori de imi era mie rusine sa te mai deranjez cerandu-mi vasele pt ca nu aveam in ce sa-mi mai pun mancarea pentru ca le-ai folosit tu pe toate si nici nu te-ai sinchisit sa le aduci la bucatarie], etc).Am urat fiecare privire ca si cum "ce caut eu acolo?", "de ce fac dush fara sa anunt?", hai sa ne intrecem cine pune friptura 1 la cuptor "serios?nu am stiut ca vrei si tu sa pui la cuptor"...sa mori tu....nu, eu pun carnea cu condimente intr-o tava pt cuptor in ideea sa o coc la ochiul de la aragaz.
Acum 2 ani, am facut un gest omenesc...eu si Alex locuiam singuri de 1luna si jumatate, cand Fam. Flinstone a ramas in strada si cu o teapa de la prprietarii de la care inchiriasera un apartament.Am venit eu cu propunerea de a-i primi la noi, fara nici o pretentie pana cand isi vor gasi ei ceva.Intre timp, am pus o vorba buna pt a reangaja-o pe Wilma de unde a plecat peste noapte fara explicatie, am readus-o pe un punct de lucru foarte aproape de casa(sa nu plateasca transport), le-am oferit o camera in apartamentul nostru inchiriat de 2 camere semidecomandat, am vrut de multe ori sa mananc si nu puteam pt ca trebuia sa trec prin camera lor, dar na, noi le-am oferit camera...deci un oarecare confort, nicidecum un deranj.Au fost foarte recunoscatori verbal si stiind ca ei au sanse mai mari de a aschizitiona un apartament, ne-au promis ca ne vor intoarce serviciul si vom locui la ei, fara a plati nimic. Timpul s-a scurt si au trecut 5 luni...am decis sa ne mutam la decomandat...si a inceput calvarul....
Anul acesta am depus inaintea lor dosarul pt apartament, ei l-au primit primii asa cum ne asteptam...Ei locuiesc intr-un apartament nou nout cu 2 camere decomandate, noi locuim intr-o camera de serviciu la biroul unde ne desfasuram activitatea, fara a plati nimic, din bunavointa sefei mele si a sefei lui Alex.Poate as fi inghitit in sec si as fi trecut peste daca am fi avut caldura, de orice fel, si am sti ca ei nu cunosc aspectul asta.Am racit groasnic...dormit pe o saltea pe gresie nu e chiar viata pe care ti-o imaginezi in luna noiembrie, intr-o camera la parter unde nu exista nici o sursa de incalzire.In momentul in care s-a pus problema mutarii si noi pactic nu aveam unde sa locuim, am primit o fraza seaca "stiu ca va suntem datori si acum ar fi momentul sa va invitam sa va mutati la noi, dar voi aveti caine si, hai sa fim seriosi...Tara face o groaza de mizerie, iar apartamentul nostru e nou". Am ramas fara grimasa, am zambit si am spus sec:"nu-i nimic, o sa ne descurcam noi cumva".Ne-am descurcat pt anotimpul de vara, toamna...dar acum...Ipocrizia cea mai mare apare la "mama soacra"...de fiecare data cand i se parea d-lui Fred ca greseam cu ceva, raporta "Bazei", iar ea suna pt reprosuri, chiar si pentru cele mai mici cacaturi.De ce nu a facut asta cand si-a vazut unul dintre fii locuind la standarde inalte, celalalt dormind pe jos la mila sefilor si distrugandu-si sanatatea, stiind ca acum 2 ani, a sunat telefonul rugand sa ne facem mila de ceilalti?Unde e dreptatea?Unde e ajutorul fratesc aici?Ironia???Viitorul nostru apartament, aflat momentan in stadiu de constructie, se afla la 100 m de fam. Flinstone.
Eu musc, asta am invatat in toti anii acestia...daca nu te aperi, esti muscat.Fiind acum in postura de "sefa" sunt atacata din toate partile...am fost nevoita sa musc, sa judec si sa reprosez.Schimbarea s-a simtit, colegii in primul rand, familia.....dar tot ei au fost si factorii declansatori.Asta m-ati invatat...sa ma apar, sa stau la suprafata indiferent pe cine trebuie sa calc si sa stau deasupra, asta este instinctul de supravietuire.De ce?pentru ca oamenii sunt perversi...iar daca nu esti ca ei, esti dedesubt.

Nu dau prea des pe aici cu scopul de a scrie, dar slava domnului mai am si insomnii.In ultimile zile m-am bucurat de weekend, de iesirile cu Alex, de cumparaturile facute si de faptul ca, in sfarsit,avem internet.Pe de cealalta parte, am avut multe momente de "blank".M-a tot gandeam cum as putea aduce un omagiu pt Ciprian si Lucian.A fost vremea atat de frumoasa incat am vrut sa ies cu Tara pe Bahlui si sa fac o coronita de flori si sa o arunc in apa...Nu, nu am facut asta.Se pare ca nu imi mai misc fundul afara din casa la fel de repede ca acum 2-3 ani....si stau la et 5...si fara lift.Nici promisiuni ca dupa alti 2 ani o sa ajung si eu la ei nu mai fac...am vrut sa merg in seara de Inviere...eh scartz...eram cu Tara.Acum nici nu stiu daca astea sunt doar scuze sau....am remuscari.
In fine, ideea este ca in memoria lor postez 1 scriere in acest an...

In ultima vreme...

Ca de obicei, nu am scris de multa vreme ...dar asta nu inseamna ca nu trag cate un ochi pe aici.Am devenit matusa pt a 2-a oara, am mers mai rara pe acasa, am iesit mai putin prin oras, am cam terminat toate serialele la care mi-am propus sa ma uit...A devenit un pic cam monoton ce-i drept dar cand nu ai bani te dor picioarele de la plimbat.
Mi-am revazut prietenii in decursul unei luni si am incercat pe cat posibil sa profit de putinul timp pe care il petrec cu ei.Este foarte greu sa simti ca vrei sa faci ceva si nu ai cu cine, sa vrei sa ceri o parere si nu ai cui, sa poti sa asculti viata altuia si sa poti sa ii dai un sfat.Orasul meu natal nu exceleaza prin nimic spactaculos, dar de fiecare data cand ma urc in autocar abia astept sa ajung si sa revad putinele fete care au un rol important pentru mine.Au si ei problemele lor, poate mult mai grave decat ale mele, dar aceste revederi aduc intr-un mod miraculos zambete si buna dispozitie, ceea ce mie imi cam lipseste in ultima vreme.Cand m-am mutat la apartament cu inca 4 persoane ma gandeam ca nu voi reusi sa ma plictisesc prea mult, insa nimic din ceea ce imi imaginam nu a prins forma.Fiecare se plimba pe bucatica lui de culoar, gateste in coltul lui, un "salut" spus de formalitate...De putine ori se inatampla sa fim toti 6 in aceeasi camera si sa fie buna dispozitie.E greu sa nu imi amintesc de momentele in care ieseam cu 2-3 prieteni si stateam la cioace pana tarziu....pierdeam notiunea timpului, dar ce conta...ma simteam bine...sau cand unul dintre noi avea probleme stateam la discutii pana la ore tarzii...eram certata ca ajung tarziu acasa, dar nu conta...stiam ca am linistit un suflet sau mi-am adus mie linistea.Acum e prea liniste in aceasta casa.Mult prea liniste....si culmea este ca persoanele la care ma asteptam sa fie mai apropiate acelea s-au "inchis"(cu si fara ghilimele) in camera lor.Nimeni nu stie de ei...Le intrebi...raspund sec: bine.Ma deranjeaza intr-o oarecare masura....si ma afecteaza prin faptul ca eu nu am trait intr-un asemenea mediu.Daca as incerca sa "ma integrez" as deveni cu siguranta ca ei...Mai bine ca mine...
Anul acesta am facut un pas pe care nu ma gandeam sa il mai fac vreodata....si nu am inclus posibilitatea de a fi lasata pe dinafara...dar uite ca s-a intamplat.E urat...atat...urat.Am respirat adanc si am trecut peste, lasand o urma cat mai mica ...In curand va fi insesizabila.
Au inceput oamenii sa isi ia viata in serios...se casatoresc.Bunul meu prieten "portocaliu" s-a hotarat in cele din urma sa se insoare...Nu am crezut ca el chiar va face lucrul acesta, cam pe neasteptate fiind.Dar a facut-o si pe asta si exact in modul pe care mi-l doresc si eu.Fara oameni prea multi, fara rude de gradul 5-6...fara traditii prea multe, fara cadouri, fara pliculet.Nu pot decat sa il admir pentru asta si sa sper sa pot face si eu intr-o zi acelasi lucru.
Si daca tot ma gandeam la faptul ca petrec prea putin in ultimul timp, mi s-a ivit ocazia ca miercuri sa mergem la o petrecere ....Chiar imi doresc lucrul asta, nu imi amintesc sa mai fi fost prin iasi la una de genul...iar invitatii sunt foarte distractivi si sunt sigura ca ar fi o petrecere pe cinste...Insa cum sa te duci cu 30 de lei care ar trebui sa ajunga inca vreo 3 zile.
Tot vorbind de petreceri, pe 17 se implinesc 2 ani de cand sunt cu Alex...pe 30 e aniversarea de nume, iar pe 21 dec ziua de nastere.Imi amintesc de 1 mea aniversare in iasi...am fost in Wanted...am petrecut pana nu am mai stiut de mine, insa am fost marcata oarecum ca nu au putut sa fie prezenti si cei de acasa.Anul acesta inca nu mi-am facut un plan...nici nu stiu unde va fi...in Botosani sau Iasi....Mai este timp...
In ultima vreme am cam "bolit"...ba dureri de gat, ba febra, ba dureri de masea....Ieri m-am trezit cu o parte a fetei un pic mai grasa...astazi cu siguranta sunt dolofana pe partea stanga....cica daca iau medicamente in 3 zile revin la normal...Asa ca asta va fi inca un weekend petrecut in casa, un film, un poker cu cei 2 colegi mai "deschisi" si internet.

Balaceala

Am reusit ca weekendul ce tocmai a trecut sa nu implice nimic din job.Am fost sambata la strand...am prins un pic de culoare...m-am balacit desi apa era rece ca gheata si nici nu stiam sa inot(noroc de colacul meu salvator cu pestisori si zane :)) ...era ultimul la chiosc), am cascat si eu gura pe acolo si am venit acasa cu o oarecare satisfactie prosteasca...ma bucur ca nu sunt grasa:D.In sinea mea am simtit o oarecare liniste...Da, asta este ...sunt complexata de corpul meu....imi mai trebuie 4-5kg....Duminica am hotarat sa repetam ziua de sambata(cu alti oameni) asa ca mi-am luat cumnata de manuta si hopa la strand."Mare innotatoare" si ea....a luat un colac identic cu al meu si am pornit la balaceala.Cum eram doar 3...Puricul meu s-a cam sacrificat involuntar si a ramas pe prosopel la prajit...Si s-a prajit nu gluma.Normal...daca noi ne-am intors abia peste 2 ore din bazin....ce era sa faca?L-am lasat sa se bucure si el putin de apa...apoi iar hopa in bazin.A fost un weekend relaxant si dupa muuult muult timp ....nu am vorbit de munca.Weekendul asta..cred ca nu o sa ma prea mult timp sa fugim pe undeva.....

Noutati

Lumeeeeeee..., lumeeeeeee......oficial sunt matusica inca din 6 iunie.Am o minunatie de nepotica pe nume Bianca...iar in cateva luni ma voi ferici si cu un nepotel.

Dileme profesionale

De ceva vreme nu mai am timp mai pentru nimic...Ba da, de fapt, pentru a fugi dintr-o parte in alta.Treburile s-au aglomerat la birou si acum am mai multe atributii, responsabilitati....Parca ma simt constransa de ceva mai mereu si ma invinovatesc pentru putinul timp pe care mi-l acord mie.Trebaluind intr-o zi prin casa imi spune Puricul meu "Grasa da ce alba esti!".Da...luna iulie si eu alba...Nu s-a mai intamplat asta de...ani buni.Uneori abia reusea soarele sa arda mai tare prin mai si eu eram intinsa pe paturica mea, gata sa imi reinnoiesc bronzul de anul trecut.Ce s-au mai schimbat vremurile....Zice Puricul meu ca weekendul asta vom merge si noi ca oamenii la iarba verde, bronzat....Nu stiu de ce dar nu ma iluzionez prea tare in privinta asta.Scepticismul meu imi zice ca imi voi petrece weekendul din nou ascunsa dupa un munte de dosare, o mie de cifre in fata mea, foi aruncate in toate partile...Ma simt depasita de situatie...Pana acum cateva saptamani weekendurile noastre au fost compromise de proiectele si restantele Puricului.Acum cand a terminat el..am gasit eu o "ocupatie" de weekend.Ma invinovatesc ca nu am puterea sa refuz o lucrare de contabilitate care mi-ar mari bugetul in favoarea timpului nostru liber de cuplu.Din fericire Puricu' intelege asta...dar oare eu inteleg?

Mama lui de cerc

Va amintiti replica aceea cu roata...am auzit si la randul meu am spus de nenumarate ori"se va intoarce roata".De multe ori nici nu ne dam seama cand se intampla sa se adevereasca ceea ce spui, poate pentru ca sunt mult prea minore iar mintea noastra le sterge instantaneu, dar atunci cand un eveniment cu o oarecare semnificatie se repeta iti aduci aminte ceea ce iti doreai candva.Pe de-o parte ma simt "razbunata", dar totusi...durerea tot spre mine se indereapta.Parca as vrea sa spun ca nu asta mi-am dorit de fapt atunci cand am zis, dar as minti...asta mi-am dorit, asta am primit.